Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Schimbări în turismul medical pe timp de pandemie. Unde merg românii pentru transplant de păr
WhatsApp
Turismul medical s-a schimbat odată cu restricţiile de călătorie. Dacă înainte românii mergeau în Turcia ca să îşi facă transplant de păr, acum apelează la clinicile din ţară.
sursa foto: Flickr

La o clinică din Cluj de exemplu, care foloseşte un robot unic în Europa de Sud-Est pentru transplantul de păr, vin pacienţi din toate colţurile ţării.

În funcţie de zona unde se intervine, costurile pentru un transplant de păr pornesc aici de la 900 de euro şi pot să ajungă la 6000 de euro, iar intervenţia poate să dureze chiar şi două zile.

În Turcia, însă, costurile sunt într-adevăr mai mici, între 800 şi 2.500 de euro o intervenţie, dar pacienţii străini mai trebuie să suporte în plus cheltuielile de drum şi cazare.

„Există o adresabilitate mai mare a pacienţilor pentru clinicile din ţară pentru că s-au limitat posibilităţile pentru turismul medical. Vin mult mai mulţi pacienţi care se gândesc de două ori dacă să meargă în Turcia să facă un transplant. Pe lângă procedura de implant de păr manual, noi putem să oferim şi transplant de păr robotic. Asta înseamnă că timpul operator este scurtat cu două sau trei ore. Acest robot este unic în România şi în sud-estul Europei. Pacienţii vin practic din toată ţara, vin din Bucureşti, Timişoara, vin de peste tot. Recuperarea este rapidă, nu necesită o îngrijire deosebită. Rezultatele se văd undeva după patru luni”, a declarat Andrei Martin, chirurg plastician clinică transplant de păr Cluj.

La 60 de ani, Marin a venit din Satu Mare la Cluj ca să scape de un complex. Intervenţia l-a costat 3.000 de euro.

„Am venit să mă fac frumos la 60 de ani. Eu am ales Clujul pentru că am încredere în oamenii de aici. A contat foarte mult şi faptul că au robotul ăsta. Nu a fost dureroasă intervenţia. Eu m-am gândit la treaba asta demult. Am căutat, am visat ca toţi bărbaţii să găsesc un leac pentru asta, am încercat şi creme, s-a întărit părul, a căzut mai rar, dar totuşi asta e cea mai sigură soluţie”, a spus Marin Mureşan, pacient.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel