Ciolacu a detaliat că, datorită creșterii numărului de funcționari, procesul de calcul al pensiilor va fi accelerat, reducându-se durata de așteptare la 3-4 luni.
Premierul a subliniat importanța consolidării legăturilor acestora cu țara de origine. El a adus un omagiu comunității românești din Italia și a reafirmat angajamentul Executivului său de a sprijini nevoile și preocupările acestor cetățeni.
„Peste un milion de români trăiesc în Italia, iar numărul familiilor mixte și a celor cu dublă cetățenie este în continuă creștere. Doresc să mulțumesc tuturor celor care trăiesc aici și să le transmit românilor din Italia faptul că Executivul pe care îl conduc este la dispoziția lor și voi face tot ce se poate pentru ca legăturile lor cu țara să fie tot mai puternice.
Vă mulțumesc pentru deblocarea situației în ceea ce privește soluționarea dosarelor de pensii ale românilor care au lucrat în Italia. Dacă până acum durata de așteptare pentru soluționarea unui dosar ajungea la 2-3 ani, acum, prin suplimentarea funcționarilor italieni care se ocupă de acest lucru, acest termen s-a redus la 3-4 luni.
Este extrem de important pentru un premier de stânga să aibă grijă de românii care se află în pragul pensionării, indiferent că trăiesc în țară sau în diaspora și vă mulțumesc încă o dată pentru acest lucru.”, a declarat Ciolacu, exprimându-și recunoștința față de autoritățile italiene pentru implicarea lor în accelerarea procesului de recalculare a pensiilor.
Această veste vine ca un semn de alinare pentru mulți români din Italia, care au fost afectați de birocrația și întârzierile în procesul de recalculare a pensiilor.
Premierul Ciolacu a promis că Guvernul său va continua să lucreze pentru îmbunătățirea condițiilor acestora, atât în țară, cât și în diaspora. Marcel Ciolacu și Giorgia Meloni au semnat o declarație comună pentru consolidarea relațiilor bilaterale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News