Valentin Gvinda a refuzat preluarea mandatului de director general al TAROM. Conform surselor B1 TV, Gvinda ar fi luat această decizie pentru că, în acest moment TAROM este aproape de insolvență și se poată o negociere pentru achiziția a nouă avioane ATR.
„Cel mai probabil, Valentin Gvinda nu a vrut să intre în acest mega-scandal mediatic din ultimele zile dintre doamna Mezei și domnul ministrul Răzvan Cuc.
În momentul de față, noul Consiliu de Administrației astăzi (luni - n.r.) să se întrunească. AGA TAROM ar trebui să ceară noului Consiliu de Administrație propunerea unui nou manager. Din păcate, se zguduie Ministerul Transporturilor și TAROM pentru că ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, când fosta șefă TAROM, Mădălina Mezei, a declarat că Răzvan Cuc i-ar fi cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii este ireal.
Mădălina Mezei a fost invitată la DNA pentru cu totul alt dosar. E vorba de un dosar în care principalele acuzații sunt de abuz în serviciu, trafic de influență, unde dânsa, din ce am înțeles, are calitatea de martor", a declarat jurnalistul Ștefan Etveș.
Fostul director al TAROM, Mădălina Mezei, s-a prezentat luni dimineață la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da declarații în faţa procurorilor în dosarul privind presupusa solicitare a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, de a ține la sol unele avioane, în ziua moțiunii de cenzură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News