Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scandal monstru la Primăria București. Omul lui FIREA, înjurături ca la ușa cortului
WhatsApp
Viceprimarul Aurelian Bădulescu a recunoscut miercuri că a înjurat-o pe consiliera municipală USR Ana Maria Ciceală în timpul de dezbaterilor care au avut loc marţi la Comisia de sănătate din cadrul Consiliului General al Capitalei, şedinţă în care s-a discutat despre situaţia de la Maternitatea Giuleşti. 

"Aşa este, după 45 de minute, atunci când am consumat toate elementele de discuţie cu numita Ciceală, parte a filmului de scurt metraj USR, a trebuit să umblu la registrul popular de înjurături", a precizat viceprimarul într-o declaraţie acordată presei.

Întrebat dacă a şi scris înjurătura respectivă în procesul verbal al şedinţei, el a replicat că îşi asumă acest lucru, pentru care va răspunde în faţa electoratului.

"Întotdeauna mă caracterizează lucrurile pe care mi le asum. (...) Am să vă spun că pe chestiunea asta răspund eu personal, o dată la patru ani", a declarat el.

Ana Maria Ciceală a atras atenţia asupra faptului că iniţial solicitase invitarea primarului general, Gabriela Firea, la şedinţa comisiei, pentru a explica situaţia de la Giuleşti. Ea a mai precizat că nu o intimidează "astfel de injurii" din partea viceprimarului Bădulescu, nici pe subiectul Maternităţii Giuleşti, nici al companiilor municipale.

"Doamna Firea a preferat să îl trimită pe domnul Bădulescu în şedinţa comisiei şi să nu îşi asume responsabilitatea pentru situaţia de la Maternitatea Giuleşti, care mie mi se pare foarte gravă şi despre care întreb de două săptămâni, dacă se va face o anchetă şi dacă va decide şi dumneaei redeschiderea spitalului sau nu. Domnul Bădulescu a refuzat să îmi răspundă la întrebări, ocolind răspunsul timp de o oră, aproape, deşi am întrebat în fel şi chip cine are responsabilitatea legală şi cine dă semnătură pentru redeschiderea spitalului şi pentru ancheta de acolo, iar la sfârşitul şedinţei, din păcate, dumnealui s-a enervat şi a reacţionat după cum aţi putut observa în procesul verbal de şedinţă al Comisiei de sănătate. (...) Scrisul a fost metoda elegantă de la sfârşitul injuriilor şi urletelor prin care şi-a exprimat acelaşi punct de vedere", a precizat ea.

Consilierul municipal PNL Ciprian Ciucu a declarat că va sesiza Comisia juridică şi de disciplină a Primăriei Municipiului Bucureşti, dar a remarcat că la conducerea acestei comisii se află tocmai Aurelian Bădulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel