Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sălaj: Bărbat găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări
WhatsApp
Un bărbat a fost găsit decedat, marţi seara, de către pompieri, într-o casă incendiată din localitatea Doba, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.
Foto ILUSTRATIV (Sursa: Agerpres)

Potrivit sursei citate, pompierii din cadrul Gărzii Cehu Silvaniei au fost solicitaţi, în seara zilei de marţi, să intervină la un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Doba.

"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la locuinţă pe o suprafaţă de circa 150 metri pătraţi. În sprijin a fost solicitată o autospecială de stingere cu apă şi spuma din cadrul Detaşamentului Zalău. Echipa de căutare - salvare a identificat o persoană de sex masculin, în interiorul imobilului, care era decedată", se arată într-o informare de presă a ISU Sălaj.

Pompierii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea incendiului. 

Trei case au ars în județul Iași. O femeie, găsită moartă în propria casă

 

Tot marți seară, două incendii au izbucnit într-o comună din județul Iași. Primul a cuprins două case, iar al doilea acoperișul unei locuințe. O femeie a fost găsită carbonizată.

Potrivit ISU Iași, incendiile au loc în localitatea Dobrovăț. Primul a izbucnit la două locuințe cu anexe, suprafața totală estimată fiind de aproximativ 250 de metri pătrați.

A fost găsită o femeie de aproximativ 80 de ani, carbonizată.

Aproape în același timp, un alt incendiu a izbucnit la nivelul acoperișului unei case din localitate pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, dar intervin și pompierii voluntari din comună.

Intervențiile pompierilor sunt în desfășurare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel