Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România, tomberonul Europei. TIR încărcat cu 15 tone de deşeuri din cauciuc aduse din Germania, oprit la intrarea în țară
WhatsApp
Un TIR încărcat cu 15 tone de deşeuri, reprezentând cauciucuri uzate care au fost aduse din Germania, a fost oprit de autorităţi la intrarea în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş II.

Poliţişti de frontieră şi lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor au verificat transportul, pentru care şoferul, un român în vârstă de 45 de ani, nu a putut prezenta documente.

"Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri costând în cauciucuri uzate de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

TIR încărcat cu 15 tone de deşeuri din cauciuc aduse din Germania, oprit la intrarea în țară

 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automărfarul era încărcat cu deşeuri constând în cauciucuri uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.În total, vehiculul transporta 15.000 de kilograme de deşeuri", a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a deşeurilor transportate, informează Agerpres.

România, tomberonul Europei

 

În fiecare zi, tone de deșeuri jung în România pe cale apei sau ncărcate în TIR-uri. Potrivit Poliției de Frontieră, polițiștii din Giurgiu au controlat, ieri, 21 ctomrbie, pe sensul de intrare în ţară, un TIR condus de un cetățean bulgar în vârstă de 44 ani, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 23.137 kilograme deșeuri metalic.

Peste 47 de tone de deșeuri din diferite materiale au fost oprite la intrare la vămile Giurgiu și Turnu Măgurele. Acestea proveneau din Bulgaria și Grecia. Deșeurile erau încărcate din Bulgaria și aveau ca destinație o firmă din Italia. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, polițiștii au cerut sprijinul comisarilor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. În urma analizării actelor s-a dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României, pentru deșeuri, întrucât documentaţia era incompletă.

Și poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman, au descoperit, în urma unui control făcut la un TIR cantitatea de 24.270 kilograme deșeuri mase plastice, pentru care șoferul, cetățean român în vârstă de 30 de ani, nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare. Deșeurile erau încărcate din Grecia și ar fi trebuit să ajungă în România. În ambele situaţii, marfa a fost returnată societăților expeditoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel