Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România, ASALTATĂ de migranți în drum spre Europa: Alți 20 de migranți din patru state, prinși la granița cu Ungaria
WhatsApp
Douăzeci de migranţi din Afganistan, Albania, Siria şi Irak au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, încercând să iasă ilegal din ţară prin judeţul Arad, ascunşi într-un camion, mergând pe jos pe marginea drumului sau cu alte mijloace de transport, dar fără să aibă documente. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Poliţia de Frontieră Arad, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vărşand a fost verificat un camion condus de un român care transporta butoaie cu adeziv în Germania. În remorcă au fost găsiţi şi patru migranţi din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, solicitanţi de azil în România.

În apropiere de PTF Vărşand, a fost oprit în trafic un microbuz înmatriculat în Bulgaria, în care au fost găsiţi şase pasageri ce nu aveau documente. Ei au fost duşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări şi s-a stabilit că sunt din Siria şi Irak, respectiv patru adulţi cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani şi doi minori, de 14 şi 16 ani.

În zona PTF Curtici, un echipaj a oprit în trafic un autoturism care circula în regim de taxi. În maşină se aflau doi pasageri care nu aveau documente, stabilindu-se ulterior că sunt din Albania şi au 25, respectiv 38 de ani.

De asemenea, pe drumul dintre municipiul Arad şi graniţa cu Ungaria, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii Serviciului pentru Imigrări Arad au prins opt migranţi, care mergeau pe jos pe marginea şoselei. Aceştia sunt din Afganistan şi au vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani.

În toate cele patru cazuri se fac cercetări atât cu privire la migranţi, cât şi la şoferi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel