Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Români specializați în furt de autoturisme de lux din străinătate, săltați de mascați după ce s-au lăudat relații la RAR și primării
WhatsApp
Aproape 50 de percheziții au avut loc miercuri, în Bucureşti şi în 5 judeţe, pentru anihilarea unei grupări specializate în furtul de autoturisme de lux din străinătate. Mașinile erau apoi  înmatriculate, cu acte false, în România. Suspecţii se lăudau că au relații în cadrul primăriilor și în rândul unor funcţionari de la Registrul Auto Român.
Foto ILUSTRATIV

”Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a pus în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară şi 51 de mandate de aducere, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa şi Mureş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual şi tăinuire”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Potrivit oamenilor legii, gruparea vizată și-ar fi făcut simțită prezența în 2020, când mai multe persoane specializate în furtul de autoturisme de lux din străinătate le-ar fi transportat şi înmatriculat pe teritoriul României, prin utilizarea de acte de provenienţă false.

Cercetările au mai arătat că unii membri ai grupării cereau bani în schimbul promisiunii că pot convinge angajaţi din direcţiile de taxe şi impozite ale unor primării şi Registrul Auto Român să înmatriculeze autoturismele, fără a face verificările necesare, informează Realitatea PLUS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel