Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Româncă găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Anchetatorii cred că este vorba despre o sinucidere
WhatsApp
O femeie a murit după ce ar fi căzut, marţi dimineaţă, de la etajul unui hotel din Alba Iulia.

Un incident tragic a avut loc, marți, 30 noiembrie, în jurul orei 8.00, în zona Hotel Cetate din municipiul Alba Iulia.

Potrivit Poliţiei, "o persoană de sex feminin este decedată în zona Hotelului Cetate din Alba Iulia, posibil căzută de la înălţime", trnsmite Agerpres.

Potrivit presei locale, femeia ar fi căzut de la un etaj superior al hotelului și s-a prăbușit pe terasa exterioară. Din primele informații femeia ar fi chiar din Alba Iulia și s-ar fi cazat la hotel în cursul zilei de luni.

Cercetarea la fața locului este în desfășurare.

În urmă cu o lună, o altă sinucidere șocantă zguduia România. Un medic în vârstă de 33 de ani a murit după ce a căzut, pe 21 octombrie, de la etajul al V-lea al unui hotel din Cluj-Napoca.

Medic român mort în hotel. Se cazase cu o zi înainte de tragedie

 

'Poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, la data de 20 octombrie, în jurul orei 08.00, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul unei locaţii de cazare în regim hotelier, din municipiul Cluj-Napoca. La faţa locului a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din judeţul Arad, echipajele medicale prezente la faţa locului constatând faptul că acesta nu mai prezenta semne compatibile cu viaţa. Trupul neînsufleţit al persoanei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării necropsiei", arată sursa citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru documentarea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea în fapt şi în drept a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Conform unor surse judiciare, bărbatul, medic la o clinică din Cluj-Napoca, s-ar fi sinucis.

Surse judiciare au declarat pentru Cluj24 că bărbatul locuia în Cluj de la absolvirea facultății, fiind și asistent universitar la UMF. Acesta ar fi plecat de acasă și s-a cazat în 19 octombrie la hotel, după care, o zi mai târziu, s-a aruncat de la balconul camerei situate la etajul 5.

„Anchetatorii au verificat ușa camerei de la hotel iar aceasta nu prezenta urme de forțare. În cauză nu sunt suspiciuni, fiind vorba despre o sinucidere”, au precizat sursele citate. Marius Farcaș era medic specialist în Genetică Medicală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel