Williams, adjunctă a reprezentantului special pentru afaceri politice al secretarului general al ONU, a discutat la Tripoli cu preşedintele companiei petroliere libiene de stat, Mustafa Sanalla.
Doi dintre ingineri, de naţionalitate libiană, au fost eliberaţi la scurt timp după ce au fost răpiţi din perimetrul petrolier Sharara, cel mai mare din Libia, cu o producţie zilnică de aproape 270.000 de barili de ţiţei, reprezentând aproape un sfert din producţia naţională. Odată cu cei doi au mai fost răpiţi un alt inginer libian şi unul român.
Potrivit unui comunicat din 17 iulie al Ministerului Afacerilor de Externe de la Bucureşti, o celulă interinstituţională de criză a analizat diverse scenarii de evoluţie a cazului şi acţiunile posibile pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român. Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri cu acelaşi scop pe lângă autorităţile centrale şi locale libiene, iar conducerea MAE a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Libiei la Bucureşti; a fost solicitat şi sprijinul partenerilor internaţionali ai României. Celula de criză este în permanenţă în contact cu reprezentanţii companiei angajatoare şi cu familia cetăţeanului român.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News