La data de 11 ianuarie 2021, la ora 11.48, Secția de Poliție Burdujeni a fost anunțată prin 112 de despre faptul că un bărbat a decedat într-un microbuz TPL.
La fața locului a fost găsită Florica I., soția lui Costică I. (63 de ani), din municipiul Suceava, care a precizat că, în cursul zilei de 11 ianuarie a.c., la ora 11.00, a plecat de acasă cu soțul său, cu intenția de a vizita niște rude. Cei doi s-au deplasat cu un microbuz TPL, iar când au ajuns în stația amplasată vis – a – vis de Biserica „Sfânta Treime”, soțului său i s-a făcut rău și a căzut, inconștient. Echipajul de ambulanță sosit la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare, constatând decesul.
Din discuțiile purtate cu Florica I. a reieșit faptul că soțul său se simțea rău de mai mult timp, în sensul că prezenta o amorțeală la mâna stângă și dureri abdominale, dar a refuzat să se deplaseze la spital pentru investigații. Costică I. era în evidențele medicului de familie cu hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, hepatită cronică și mai multe boli pulmonare, urmând tratament în acest sens.
Polițiștii au luat legătura cu medicul de familie al defunctului, care a precizat că are cunoștință despre situația lui Costică I., dar nu este de acord să elibereze certificat constatator al decesului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, potrivit Ziar de Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News