Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, mort în urma unui incendiu de vegetaţie, la Botoșani
WhatsApp
Un bărbat din judeţul Botoşani a murit, luni, în urma unui incendiu de vegetaţie, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de patru hectare, bărbatul fiind surprins de flăcări. Victima a fost găsită carbonizată.

"Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani au fost solicitaţi să intervină, în această după-amiază (n.r.- luni după-amiază), pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, produs pe un câmp dintre localităţile Corneşti şi Teioasa. Bărbatul care a anunţat incendiul a precizat faptul că există şi o victimă.

La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pompierii voluntari din oraşul Darabani şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Pompierii au constatat că o persoană a fost surprinsă de incendiu, trupul acesteia fiind găsit carbonizat", au precizat oficialii ISU.

În incendiu a ars şi o plantaţie de salcâmi din zonă.

Cercetările au fost preluate de poliţişti care urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel