Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, întors recent din Marea Britanie, mort din cauza COVID-19. Medic: “Afectare pulmonară mare, aproximativ 75%”
WhatsApp
Un tânăr din județul Olt a murit după ce s-a infectat cu COVID-19, la doar câteva zile după ce revenise din Marea Britanie. Virusul îi afectase plămânii în proporție de 75%, a anunțat Florin Popa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Caracal.
Scandal și bătaie la un fast-food din Botoșani: Client bătut de concubinul vânzătoarei

Tânărul originar din comuna Stoenești, în vârstă de 34 de ani, revenise în țară din Anglia, cu o săptămână înainte să-și piardă viața. Imediat cum a ajuns în România a prezentat simptome specifice COVID-19, motiv pentru care a stat în izolare, acasă, patru zile. Pentru că starea de sănătate i s-a agravat, tânărul s-a prezentat, de urgență, la Spitalul Municipal Caracal, unde a fost evaluat medical. Testul pentru coronavirus a ieșit negativ, dar un CT pulmonar a scos în evidenţă leziuni specifice COVID-19.

Din păcate, pacientul nu a mai putut fi salvat. Avea plămânii afectați în proproție de 75% ca urmare a infectării cu coronavirus din trecut. “Pacientul, care a revenit din Anglia, a stat acasă timp de patru zile, cu simptomatologie specifică COVID-19. S-a prezentat la Compartimentul Primiri Urgenţe Caracal, pentru evaluare medicală. I s-a efectuat un test rapid de COVID-19, care a ieşit negativ. Totodată, i s-a făcut un CT pulmonar, care a scos în evidenţă leziuni specifice SARS-COV-2, cu afectare pulmonară mare, aproximativ 75%. Ca şi comorbidităţi, avea obezitate de clasa II-III şi o uşoară insuficienţă hepatică la internarea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, a declarat Florin Popa, purtătorul de cuvânt al unității medicale, potrivit realitateadeolt.net.

Încă 97 de pacienți infectați au murit, în ultimele 24 de ore. Până pe 26 ianuarie, pe teritoriul României au fost confirmate 715.438 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 658.595 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.877 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel