Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român de 18 ani, mort carbonizat după ce maşina în care se afla a explodat: Șoferul beat a dat vina pe victimă
WhatsApp
Grav accident rutier luni seară, 30 mai, în judeţul Iaşi, pe raza localităţii Leţcani. Un tânăr de 18 ani a murit carbonizat după ce maşina în care se afla, s-a izbit de un camion, a intrat într-un copac şi a luat foc.    

Trei tineri care se aflau într-un autoturism Audi A4 au lovit un copac aflat pe marginea drumului iar mașina a explodat și apoi a luat foc. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord.

Doi tineri care se aflau într-un camion de tractare au oprit imediat și au scos doi dintre pasageri, dar pe al treilea nu au mai apucat.

”A explodat ceva în interior. Mirosea a amoniac”, au spus cei doi tineri care au salvat pasagerii din autoturism, potrivit Ziarul de Iași.

Șoferul care a scăpat nevătămat a refuzat să sufle în etilotest și a dat vina pe pasagerul mort, spunând că acesta ar fi fost la volan. Martorii și polițiștii îl contrazic.

Român de 18 ani, mort carbonizat după ce maşina în care se afla a explodat

 

Accidentul a avut loc după o curbă la stânga. Șoferul autoturismului Audi a frânat 70 de metri fără niciun motiv înainte de a ieși în decor, unde s-a răsturnat pe o parte.

Doi tineri care tractau un camion spre Iași, au văzut accidentul, au oprit și au coborât imediat.

”Mașina era pe o parte, am agăţat-o cu un cârlig și am tras-o un pic, ca să scoatem pe cei din interior. La volan se afla un băiat care mirosea a alcool, în spatele lui, pe banchetă se afla o fată. Erau cu toții semiconștienți, la fel și al treilea tânăr, aflat pe bancheta din dreapta șoferului.

Mașina începuse să ardă. Am scos fata, apoi șoferul. Apoi am început să tragem de pasagerul din dreapta, însă a explodat ceva în mașină. Băiatul era semiconștient, ne-am ars la mâini, dar nu ne-am mai putut apropia de el. Era vâlvătaia prea mare. Era un pic mai grăsuț decât ceilalți, nu am putut să îl răsucim, să-l scoatem. Ne pare rău pentru el”, a declarat unul dintre ei pentru ziaruldeiasi.ro.

Autoturismul a ars ca o torță și nu a mai rămas nimic din el.

 

”Mirosea a amoniac în interior, și încă nu ne-am dat seama ce a explodat în interior. Cert este sigur că șoferul era băut, și pasagerul din dreapta care a murit, de asemenea, și fata de pe bancheta din spate”, a spus al doilea băiat, din camionul de tractare, arătându-ne părul și hainele arse de pe el.

Tânărul de la volan a refuzat să sufle în etilotest. Acesta a recunoscut că era băut, dar că nu se afla el la volan, ci colegul său de cameră de facultate, cel care murise.

”Nu avea cum să fie la volan tânărul mort, noi am văzut totul”, ne-a lămurit unul dintre salvatori. Cei trei tineri se îndreptau către Belcești, în localitatea Hodora, unde locuia Dănuț Iliescu, băiatul mort.

Autoturismul care a ars ar fi aparținut surorii victimei carbonizate. Rudele băiatului mort au spus că studentul ar fi luat ieri permisul de conducere și cel mai probabil ar fi sărbătorit evenimentul.

Șoferul beat a dat vina pe victimă

 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate.

Cei doi pacienți care au ajuns la spital au 22 şi 21 de ani, sunt stabili și urmează investigații de specialitate.

"La accidentul rutier a intervenit echipajul de Terapie Intensivă SMURD și un echipaj de Ambulanță. La locul intervenției au fost găsite 3 persoane din același autoturism, unul dintre ei era decedat, carbonizat, pentru că a fost un accident urmat de o explozie și incendiu, iar ceilalți 2 au fost preluați: un bărbat de 22 de ani și o femeie de 21 de ani. Sunt în UPU, iar pentru pacientul de 22 de ani avem un diagnostic de arsură la nivelul hemifaciesului, al brațului și pe o suprafață foarte mică și la nivelul piciorului, estimăm 4% această arsură. De asemenea are contuzie cranio-cerebrală, contuzie toracică și abdominală, va efectua examinări imagistice, de laborator, consulturi de specialitate. Este conștient, dar are aceste leziuni multiple.

Pacienta de 21 de ani este conștientă, stabilă hemodinamic, cu un traumatism cranio-facial, contuzie abdominală și urmează și ea calea investigațiilor pentru a identifica dacă sunt leziuni care să necesite internare. Pacientul de 22 de ani va fi transmis și la consult neurochirurgical", a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel