Bărbatul a fost depistat de carabinieri, ieri, sâmbătă, 8 august, la intrarea unui hotel din Peschiera del Garda, unde se cazase.
Militarii au identificat unitatea de cazare, având în vedere că prezența suspectului în Italia fusese semnalată de câteva zile.
Prin urmare, carabinierii au supravegheat câtva pensiuni și unităţi de cazare, pe baza informațiilor primite, și, odată ce suspectul a fost identificat, au intervenit. Curtea de Apel din Roma a dispus o sentință definitivă împotriva lui în 2010, pentru diverse infracțiuni contra proprietății săvârșite în Italia între anii 2005 și 2015. Bărbatul va trebui să stea după gratii 2 ani, 3 luni și 18 zile, precum și să plătească o amendă de 1.200 de euro, scrie daily.veronanetwork.it.
În timpul formalităților legate de arestarea sa, românul a povestit că, în urmă cu câțiva ani, s-a mutat din Italia în Germania, unde lucrează într-un atelier mecanic. La Peschiera del Garda ar fi trebuit să-și petreacă câteva zile de vacanță.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News