Infractorii au furat, în urmă cu aproximativ un an, unelte din containere. Valoare totală a pagubelor se ridică la o sumă de aproximativ șase cifre în euro. De la locul faptei, polițiștii de la secția de poliție din Memmingen au ridicat o probă care conținea o urmă de ADN care acum poate fi atribuită unui cetățean român în vârstă de 33 de ani, depistată prin intermediul unei baze de date.
Prin urmare, la cererea Parchetului din Memmingen, Tribunalul districtual din Memmingen a emis un mandat european de arestare pentru suspiciune urgentă de furt în grup în formă agravată. După ce bărbatul de 33 de ani a fost dat în urmărire în baza acestui mandat european de arestare, autoritățile franceze au informat poliția că suspectul se afla deja în arest preventiv de mai multe luni în Franța, într-un alt caz, potrivit unui comunicat de presă al poliției din Bayern.
La cererea procuraturii din Memmingen, autoritățile franceze au aprobat între timp extrădarea bărbatului, după încheierea procedurilor de acolo. Dacă va fi găsit vinovat de furt în grup în formă agravată, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea între 1 și 10 ani.
Amintim că în noaptea de joi spre vineri - 04.06.-05.06.2020 -, patru containere de construcții au fost sparte pe un șantier din Lisztstraße din Memmingen. Autorii au furat unelte și echipamente de măsurare de înaltă calitate. Valoarea exactă a pagubelor nu a fost încă stabilită, dar se crede că este de peste 100.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News