Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rise Project, amenințat. Se cere DEMISIA șefului de la stat care îl apără pe Dragnea
WhatsApp
 Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, consideră că şefa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), Ancuţa Gianina Opre, trebuie să demisioneze pentru că "ameninţă presa cu intimidări în stil mafiot", după ce instituţia respectivă a solicitat Rise Project să divulge identitatea surselor în cazul informaţiilor despre Tel Drum. 

Totodată, Barna susţine că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, încearcă să intimideze presa. 

"Liviu Dragnea prin lacheii săi PSD din fruntea instituţiilor statului încearcă să îi intimideze pe cei de la Rise Project şi să îi oprească din a mai scoate la iveală mizeriile din #TeleormanLeaks. Vrea să-i intimideze pe procurorii şi judecătorii care se ocupă de dosarele lui, vrea să-i intimideze pe românii care denunţă hoţia şi abuzurile cu lacrimogene şi bastoane, iar acum a venit rândul presei. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPCP) cere jurnaliştilor de la RISE Project să divulge identitatea surselor care le-au oferit acestora informaţiile din #valiza, sub ameninţarea unor amenzi cât prejudiciul din Teldrum. (...) Şefa ANSPDCP trebuie să demisioneze! Este urmărită penal pentru abuz în serviciu, acea infracţiune pe care PSD-ALDE au încercat în ultimii 2 ani să o scoată din vocabularul colectiv şi din lege. Iar acum ameninţă presa, cu intimidări în stil mafiot!", a scris Dan Barna, joi, într-o postare pe Facebook. 

Platforma Rise Project a anunţat, sâmbătă, că a intrat în posesia unei "valize cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum", firmă despre care se spune că ar avea legături cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, documente la care procurorii DNA n-ar fi avut acces. Potrivit jurnaliştilor de la Rise Project, valiza ar fi fost găsită în zona rurală din Teleorman, pe proprietatea unui localnic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel