Un bărbat de 63 de ani, din Piteşti, a murit la puţin timp după ce a fost imobilizat de poliţişti. Potrivit acestora, bărbatul consuma băuturi alcoolice la o masă a unui restaurant unde izbucnise un incendiu.
El a refuzat să iasă din incintă, deşi a fost somat să părăsească zona. Mai mult, de fiecare dată când era scos de poliţişti, acesta insista violent să se întoarcă, astfel că oamenii legii l-au imobilizat.
Poliţiştii argeşeni spun că bărbatul a devenit recalcitrant, astfel încât s-a încercat imobilizarea lui, deşi opunea rezistenţă.
În timpul imobilizării, bărbatul şi-a pierdut starea de conştienţă şi a fost solicitat un echipaj medical. În ajutorul victimei, au sărit şi pompierii chemaţi să stingă incendiul, însă bărbatul nu a putut fi salvat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă. Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Surse din anchetă arată că în bagajele bărbatului au fost găsite mai multe medicamente, însă o cauză exactă a decesului va fi stabilită doar după efectuarea necropsiei.
„Am primit şi o veste tristă, de la Piteşti. Când moare un om e o tragedie. Ştiu ce s-a întâmplat acolo, la un incendiu poliţiştii au încercat să încătuşeze un bărbat de 63 de ani, sub influenta băuturilor alcoolice care refuza să părăsească imobilul, bărbatul a intrat în stop cardiac, a decedat. Ancheta este preluată de un procuror”, potrivit Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News