Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Răsturnare de situație în cazul crimei „la comandă”. Ce plan ar fi avut, de fapt, soţia italianului
WhatsApp
Ies la iveală noi detalii despre crima petrecută în Galaţi a cărei victimă a fost un cetăţean italian.

Soţia bărbatului care a comandat omorul le-a declarat anchetatorilor că nu ar fi vrut, de fapt, să îl ucidă pe bărbat, ci doar să îi dea o lecţie pentru că el era violent cu ea.

Aceeaşi versiune au avut-o la audieri şi cei doi tineri plătiţi cu 2.500 de lei să pună în aplicare planul odios. Toţi trei risca acum închisoarea pe viaţă.

În fata anchetatorilor, femeia care a pus la cale uciderea soţului ei italian a declarat că regretă fapta şi că nu ar fi vrut ca agresorii să îi ia viaţa. Acelaşi lucru l-a declarat şi iubitul ei de 21 de ani, care a participat la crimă.

 

Avocat: „Au dorit doar să îi dea o lecţie cetăţeanului italian”

 

„Au dorit doar să îi dea o lecţie cetăţeanului italian, deci doar să îl bată. Am înţeles că el exercita presiuni fizice asupra soţiei sale foarte des, aceasta dorind ca şi dumnealui să vadă ce înseamnă să iei bătaie şi gândindu-se că asta ar fi singura modalitate de a scăpa de agresiunile soţului. A dorit să divorţeze în urmă cu doi ani, însă a fost ameninţată de cetăţeanul italian că lucrurile vor degenera, dacă va intenta proces de divorţ”, a spus Alexandru Lăcătuș, avocat Baroul Galați, potrivit Știrile PRO TV.

Raportul medicilor legişti arată însă că felul în care italianul de 64 de ani şi-a pierdut viaţa indica clar intenţia unei crime. O ganteră metalică a fost ridicată drept proba de criminialiști.

 

Liviu Chesnoiu: „Este vorba despre un caz tipic”

 

Liviu Chesnoiu a fost comisar şef în poliţie şi peste 20 de ani a lucrat ca expert-poligraf în cadrul Laboratorului de Detecţie a Comportamentului Disimulat.

În opinia specialistului, în acest caz, s-a ajuns la crimă pentru că bărbatul italian şi-ar fi lovit soţia - în ziua în care a murit - cu pumnul.

„Este vorba despre un caz tipic în care românca noastră face ea ce face, se căsătoreşte cu un cetăţean străin, îl aduce pe aicea, prin ţară, afaceri şi aşa mai departe. Şi, când ea a hotărât, aşa, în perioada asta a sărbătorilor, când toată lumea bea exagerat de mult - acuma toată lumea îşi aduce aminte de toate datoriile şi îşi plătesc toate poliţele acestea din trecut”, spune Liviu Chesnoiu, expert poligraf.

 

Bărbatul era violent şi consuma alcool

 

Ancheta procurorilor a indicat că femeia ar fi încercat să găsească şi în trecut persoane dispuse să îi ucidă soţul pentru o sumă de bani. De fiecare dată motivul a fost acelaşi: bărbatul era violent şi consuma alcool.

Printre cei la care ar fi apelat este fratele unei prietene de-a ei şi un asistent medical de la spitalul din Tecuci. Amândoi au refuzat-o dar niciunul nu a reclamat-o la vremea respectivă la poliţie.

Cei care au comis crima au fost un tânăr de 21 de ani cu care femeia avea o relaţie şi un prieten de-al acestuia - aflat în vizită la rudele din Galaţi.

„Este tot un tânăr în vârstă de 21 de ani care locuieşte în Braşov şi care a venit pentru o scurtă perioadă de timp în localitatea Buciumeni. În această localitate a fost contactat de inculpatul cu care soţia victimei avea relaţia extraconjugală şi i-a propus să obţină această sumă de 2500 de lei pentru a-i agresa soţul”, a spus Liliana Istrate, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Cele trei persoane retunite în acest caz, sunt cercetate pentru omor calificat cu premeditare şi instigare şi riscă să îşi petereaca tot restul vieţii după gratii.

Trupul italianului se afla în continuare la morgă din Galaţi şi nimeni nu s-a interesat până acum de el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel