Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareș Bogdan: „OMV Petrom - joc clar, ca România să nu devină independentă energetic!”
WhatsApp
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că OMV Petrom face un joc de sabotaj, prin care urmărește ca România să nu devină independentă energetic, prin amânarea demarării exploatării perimetrului de gaze naturale Neptun Deep.

„OMV Petrom face un joc clar ca România să nu devină independentă din punct de vedere energetic și să nu devină un jucător strategic, să nu exporte în 14 state europene - Cehia, în Ungaria, în Polonia, în Bulgaria. OMV Petrom, la modul la care se comportă pe cel mai important atu al României, Neptun Deep este pentru noi, păstrând proporțiile, ce a însemnat petrolul din zona Golfului pentru Dubai, Abu Dhabi, toate califatele din golf. Acest lucru, alături de cereale, de sare, de portul Constanța, sunt atuuri pe care ni le-a dat Dumnezeu, ca să fim jucători in următoarea perioadă.

OMV Petrom refuză să pornească investiția de la Neptun Deep și să extragă din platforma continentală între 100-130 de milioane de metri cubi pe zi, care să permită României să devin furnizor de gaze pentru 14 state din regiune. Statul român trebuie să intervină și să ia la întrebări, indiferent cine e acolo”, a declarat Rareș Bogdan, vineri, la Antena 3, în contextul discuțiilor despre exploatarea Neptun Deep.

Rareș Bogdan, acuzații de sabotaj la adresa companiei austriece

 

„Neîncrederea mea în OMV Petrom este deja cunoscută, pentru că nu-și urmărește decât propriul interes și ne scoate ochii  cu taxele pe care le plătește, uitând să ne arate și profiturile pe care le externalizează“, a mai spus Bogdan.

OMV Petrom deţine 50% din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep şi este operatorul perimetrului. În august 2022, Romgaz a finalizat preluarea ExxonMobil România, care deţine restul de 50% din proiect.

Rareș Bogdan: „OMV Petrom - joc clar, ca România să nu devină independentă energetic!”

 

Compania OMV Petrom susține că așteaptă în prezent decizia de a începe lucrările pentru extracția gazelor naturale din perimetru Neptun Deep. Această decizie este așteptată pentru vara anului 2023. Directorul general al OMV Petrom, Cristina Verchere a precizat, în cursul zilei de joi, că primul metru cub de gaze naturale care va fi extras din perimetrul respectiv, va ajunge în conducte abia în 2027.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel