Ce am citit eu astăzi, m-a bulversat, m-a șocat. Mi-am dat seama că din țara asta niciodată nu a plecat comunismul. Noi nu suntem mormoni. Nu putem face orice în grup, nici nu putem renunța la limite. Chiar nu putem să redeschidem circurile foamei ale lui Ceașcă, nu putem mânca toți în cantine. Probabil părinții unora le-au spus ani în șir de vreo 30 de ani încoace, că de-asta sunt săraci, că au șefi bogați. De utopiile pe care le-am citit eu astăzi, am înțeles că a fost o greșeală, sau o neînțelegere, dar trebuie atenție pentru că nici Marx nu ar fi fost capabil de asemenea utopii. Cum să anulezi proprietatea? Nici în sistemele preistorice nu a funcționat așa ceva. Nimeni din zona dreptei nu poate gândi așa, decât dacă are o neclaritate doctrinară sau nu are suficientă cultură politică, dar învățăm toată viața, nu e nici o rușine. Dacă s-ar fi întâmplat ceea ce am citit acolo, s-ar fi ajuns la anarhie, la război continuu pentru putere, hrană, teritoriu. Doar proprietatea și respectul ei poate aduce ordinea în lumea haotică. (...) Nu putem trăi nici în grup, nu putem nici face s·x în grup, nici să nu avem limite, nici să renunțăm la proprietate. Dacă vreți să fim dreapta. Eu știam că vor alții asta, din tabăra lor," a spus Rareș Bogdan la "Jocuri de Putere".
Iată ce afirmație l-a șocat pe realizatorul Realitatea TV:
"Cred că un pas important al omenirii va fi acela al renunţării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparţină unui om, trib, neam, sau corporaţie, vom reuşi să convieţuim armonios pe pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieţii", a scris Oana-Maria Bogdan astăzi pe contul său de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News