Informaţiile au fost obţinute după ce ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a solicitat marţi reprezentanţilor misiunilor diplomatice ale României să comunice eventualele probleme pe care le au.
Ivan a afirmat, la o conferinţă de presă, că în birourile din diaspora o parte din membrii secţiilor de votare nu sunt acreditaţi pentru a îndeplini funcţia de operatori de calculator, fiind în imposibilitatea de a utiliza tabletele necesare la scrutin.
De asemenea, a spus reprezentantul MAE, există "riscul ca unii membri, cu precădere cei desemnaţi de formaţiunile politice, să nu se prezinte sau să nu îşi îndeplinească atribuţiile sau să părăsească biroul de votare în timpul procesului electoral". Mai există, în locurile cu personal redus, "riscul neîntrunirii, la momentul deschiderii secţiilor de votare sau la orice moment, a numărului de membri necesari pentru funcţionarea acestora".
În cazul în care fluxul celor care votează nu va fi constant pe perioada celor trei zile, există posibilitatea de a se crea cozi ce ar duce la epuizarea fizică a personalului, cu atât mai mult în secţiile ce au şi atribuţii specifice pentru votul prin corespondenţă. Ivan a spus că, în acest moment, 95 de secţii de votare au şi calitatea de birou electoral pentru votul prin corespondenţă.
El a afirmat că au fost semnalate cazuri în care procesele verbale de constituire a secţiilor de votare au fost transmise cu întârziere.
"În ciuda apelurilor lansate de Ministerul de Externe, unele partide au continuat să transmită liste cu reprezentanţi propuşi în toate secţiile de votare fără toate elementele de identificare cerute de lege", a punctat reprezentantul MAE.
El a evocat şi eventuale disfuncţionalităţi tehnice.
"Aceste probleme semnalate de către reprezentanţii misiunilor diplomatice au fost transmise de către ministrul de Externe către Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare în Străinătate "solicitând întreprinderea tuturor demersurilor pentru a răspunde cu operativitate maximă solicitărilor formulate de preşedinţi, locţiitori sau membri ai secţiilor electorale din străinătate pe toată durata procesului electoral din străinătate", a adăugat Ivan.
Potrivit acestuia, din Centrala MAE vor fi trimişi 91 de diplomaţi pentru a face parte din birourile din străinătate.
Românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile - vineri, sâmbătă, duminică - pentru a vota la urne preşedintele ţării. În total, au fost organizate 835 de secţii de votare pentru diaspora.
"Secţiile (...) au fost propuse ca urmare a consultărilor cu comunităţile de români (...) astfel încât acolo unde avem comunităţi mare de români aceştia să poată să vină la vot în condiţii mult mai normale decât s-au desfăşurat în mai. Acesta este scopul pentru care s-au făcut aceste 835 de secţii de votare. S-a avut în vedere amplasarea lor geografic cât mai aproape de comunităţile mari de români, să se preia din fluxurile care în mod normal veneau către secţiile de votare din oraşele mari", a detaliat Ivan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News