Un raport al unei organizaţii neguvernamentale a numărat zeci de cazuri, doar anul trecut, în care în spaţiul public s-au adus jigniri acestor persoane, atât la meciuri de fotbal, cât şi în cuvântările politicienilor.
Astfel de situaţii îngrădesc libertatea de exprimare şi nu ar trebui acceptate într-o societate civilizată, atrag atenţia specialiştii, potrivit Știrile PRO TV.
Cu icoane în mâini, câţiva credincioşi au întrerupt anul trecut la Muzeului Ţăranului Român proiecţia filmului „120 de bătăi pe minut", deşi spectatorii plătiseră biletele. Câştigător al marelui premiu de la Cannes în 2017, filmul vorbeşte despre drepturile persoanelor LGBT şi ale bolnavilor de sida.
Atitudinea lor a fost însă aspru criticată, atât de cineaşti, cât şi de Biserica Ortodoxă Română.
Şi săptămâna trecută, suporterii români care au participat la meciul Malta - România au strigat pe stadion mesaje la adresa ungurilor. Din acest motiv, există riscul că România să joace fără spectatori partidă de acasă cu Spania, practic cel mai important meci din preliminariile pentru campioantul european.
Iar exprimări total nepotrivite pot avea inclusiv primii oameni în stat. Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Viorica Dancila, au folosit cuvântul „autist" ca insultă la adresa adversarilor politici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News