Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Radu Mazăre cere retrimiterea în Madagascar: „Este reținut în România cu încălcarea legii!”. Ar trebui predat autorităților din Antananarivo
WhatsApp
În luna februarie a anului trecut, Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat, definitiv, la 9 ani închisoare. În baza acestei sentințe a fost emis și mandatul de executare a pedepsei, numai că Mazăre părăsise teritoriul României încă din decembrie 2017. Între timp, devenise rezident al Republicii Madagascar și solicitant de azil, aflându-se sub protecția Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite.

Prin avocații săi, Radu Mazăre a depus a doua contestație la executare, informează Gândul.ro. De data aceasta, el solicită „împiedicarea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii cu efectul eliberării din detenția ilegală” și „exercitarea dreptului de a putea părăsi în mod real și efectiv teritoriul României în termen de 45 de zile de la data punerii în libertate”. Suplimentar, Radu Mazăre cere ca „procedura de extrădare să fie din nou parcursă”.

Ministerul Justiției din Madagascar solicită autorităților române să îl retrimită pe Radu Mazăre în Madagascar, pe cheltuiala statului român, manifestându-și disponibilitatea de a relua procedura de extrădare.

„Pentru orice eventualitate, ne revine obligația de a rezuma faptul că orice cerere de extrădare trebuie să facă obiectul unei audieri publice contradictorii în fața instanței teritoriale competente. Este prevăzut un drept de recurs cu privire la hotărârea dacă va fi cazul. În orice caz, o procedură de extrădare se încheie cu o decizie a Păstrătorului Sigiliilor – Ministrul Justiției. […] De asemenea, pentru a putea da satisfacție cererii Ministerului Justiției din România, suntem gata să reluăm procedura de la început. Pentru aceasta, cerem să îl trimită înapoi pe Mazăre Radu Ștefan, pe cheltuiala lor, pe teritoriul Republicii Madagascar”, transmit reprezentanții Ministerului Justiției din Madagascar, potrivit sursei citate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel