Update ora 23:00: Potrivit organizatorilor, protestul s-a încheiat.
Printre cei prezenţi în Piaţă au fost şi regizorul Stere Gulea şi fostul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Update ora 21:00: Oamenii cântă imnul naţional.
Update ora 20:00: Jandarmii au montat garduri de protecţie la sediul DNA. Oamenii încă nu au pornit spre clădirea instituţiei.
Update 3: Oamenii continuă să vină în Piaţa Universităţii. Circulaţia în zonă se desfăşoară normal. La faţa locului sunt prezente echipaje ale Jandarmeriei.
Potrivit Digi24, au avut loc şi câteva incidente între jandarmi şi manifestanţii care ar fi încercat să forţeze gardurile de protecţia.
Update 2: Tudor Chirilă, printre protestatari.
Sursa video: Facebook / Corupția Ucide
Update 1: Protestatarii au venit în faţa Teatrului Naţional cu un steag al Uniunii Europene, pe care l-au întins, în timp ce lumea striga: "Nu vrem să fim o naţie de hoţi!" şi "Hoţii stau la puşcărie", "Nu scăpaţi!".
Update: Filosoful Mihai Șora anunță că va protesta și el în această seară, la Timișoara:
"Mă aflu, în clipa de față, la Timișoara – orașul martir unde, în urmă cu aproape 30 de ani, ne-am recâștigat libertatea, după o dictatură dintre cele mai crâncene. În această seară, voi fi în stradă și, din pătrățelul meu, voi protesta alături de acei timișoreni care văd limpede ce se întâmplă în România de astăzi și care nu vor să-și lase țara pe mâna unor nechemați”, a scris filosoful pe pagina sa de Facebook.
Oamenii au venit înarmaţi cu pancarte pe care erau scrise lozinci şi mesaje anti-guvern şi anti-PSD. Manifestanţii strigă "Jos comuniştii!" şi "PSD, ciuma roşie!"
Pe grupul de Facebook "Corupţia Ucide" a fost propusă şi formarea unui lanţ uman din Piaţa Universităţii, până la sediul DNA, ca formă de protest faţă de schimbările aduse legilor justiţiei.
Protestatarii sunt hotărâți să petreacă noaptea în Piața Universității.
”Ne strângem în Piaţa Universităţii şi nu mai plecăm până ce coaliţia PSD-ALDE nu pleacă! Aducem în Piaţă tot ce e nevoie pentru o campare mai lungă: saci de dormit, corturi, steaguri, instrumente muzicale etc”, au transmis organizatorii evenimentului intitulat ”Noapte albă în Piaţa Universităţii #rezistăm”, se mai arată într-o postare pe Facebook.
Sursa video: Facebook / Corupţia Ucide
Stiridiaspora.ro vă va ține la curent cu cele mai noi informații legate de protest.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News