Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PROTEST la Ministerul Justiției: „Desființați URGENT Secția Specială pentru magistrați”
WhatsApp
Asociația Declic anunță organizarea pentru miercuri, la ora 12:30, a unei manifestații în fața Ministerului Justiției în cadrul căreia îi va fi înmânată ministrului Ana Birchall o petiție semnată de peste 17.000 de persoane prin care se cere desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților (SIIJ), potrivit G4media.ro .

„Într-un moment în care era cu adevărat nevoie de investigarea procurorilor și judecătorilor care nu și-au făcut treaba în cazul uciderii Alexandrei, Secția Specială și-a dovedit ineficiența. Nu am văzut decât un comunicat că s-au sesizat din oficiu. Apoi, la fel ca în cazul de la Caracal, procurorii Secției Speciale și-au luat liber în weekend.

În cazuri similare investigațiile se derulau și peste weekend, pentru că infractorii nu au zile libere, așa că nici anchetatorii nu pot avea, în situații de urgență.

De aceea, e momentul să ne vedem miercuri, 31 iulie, la ora 12.30, să îi cerem personal ministrului Justiției, Ana Birchall, desființarea Secției de Anchetare a Magistraților.

Îi vom duce un mandat de 30 de zile, din partea semnatarilor petiției „Desființați urgent Secția Specială pentru magistrați" https://facem.declic.ro/campaigns/desfiintati-sectia-speciala-anchetat-magistrati

Nu este emis de o instanță, ci de cetățeni. Îi dăm suficient timp pentru a găsi soluția legală de a închide acest parchet. Vrem ca această secție să dispară, pentru ca procurorii și judecătorii care greșesc să fie anchetați urgent de un parchet responsabil. Această secție se grăbește când trebuie să scoată din joc procurori incomozi, dar când are un caz grav de anchetat își ia liber în weekend.

Suntem peste 17.000 de cetățeni care au semnat petiția prin care solicită închiderea secției de șantaj!”, anunță Declic.

Secția Specială de investigare a magistraților a fost înființată anul trecut la inițiatiiva PSD și cu voturile parlamentarilor ALDE și UDMR.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel