Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Protest în faţa Ministerului Transporturilor. Mesaj pentru Drulă: "Protestăm până România va respecta strategia europeană"
WhatsApp
Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi sindicatele afiliate la aceasta protestează marţi, 29 iunie, în faţa Ministerului Transporturilor, între ora 10:30 şi 12:30, printre nemulţumiri fiind şi faptul că nu a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al SNTCF "CFR Călători" SA pe anul 2021, a anunţat organizaţia.

"Protestăm până România va respecta strategia europeană şi în domeniul feroviar. Protestăm pentru că la jumătatea anului 2021, ce este declarat de Uniunea Europeană ca fiind anul Căilor Ferate Europene, în România nu există aprobat prin Hotărâre de Guvern Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al SNTCF "CFR Călători" SA pe anul 2021. Protestăm pentru că SNTCF "CFR Călători" SA nu face solicitare la CENAFER pentru a începe şcoli/cursuri de mecanici locomotivă pentru asigurarea schimbului de generaţii. Protestăm contra subfinanţării infrastructurii feroviare care micşorează viteza trenurilor de călători. Protestăm contra subcompensării operatorilor de transport feroviar de călători din România deoarece aceasta menţine în circulaţie trenurile vechi, cu saună vara şi cu răcoare iarna", se spune în comunicat.

Organizaţia menţionează că protestează pentru că Guvernul României, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea de Reformă Feroviară fac "inevitabilă distrugerea operatorilor de transport feroviar de călători români în condiţiile în care reforma feroviară pentru aceştia înseamnă în realitate creşterea nemulţumirii pasagerilor din trenurile de călători".

"Protestăm ca toţi aceşti factori decidenţi din România să afle că vagoanele şi locomotivele, automotoarele şi ramele de pe Calea Ferată Română sunt în proporţie de 90% vechi şi din această cauză nu oferă condiţii de călătorie şi confort corespunzătoare şi nici condiţii de muncă decente şi pentru ca aceştia să înţeleagă că trebuie să cumpere urgent - pe fonduri europene existente pentru aşa ceva - treburi noi de călători", se arată în document.

Sindicaliştii menţionează că protestează pentru faptul că din cauza nepăsării şi a dezinteresului guvernanţilor faţă de transportul feroviar românii au rămas cu trenurile vechi şi fără bani pentru întreţinerea şi repararea lor. Organizaţia precizează că România putea avea pe calea ferată în 2021 o treime din trenurile de călători noi şi în anul 2027 numai trenuri noi pe fonduri europene. Reprezentanţii Federaţiei susţin că se referă la faptul că cele 420 de trenuri noi de tip push - pull ce ar fi totalizat 1.860 vagoane noi, respectiv 420 de trenuri noi de călători cu 4 sau 5 vagoane fiecare ar fi asigurat necesarul trenurilor de călători din România, atât pentru operatorul de transport feroviar de stat - SNTCF CFR Călători SA, cât şi pentru ceilalţi operatori de transport feroviar de călători privaţi.

"Protestăm pentru că vrem ca guvernanţii să reţină că nu vrem să fim doar nişte cetăţeni europeni de mâna a doua şi pentru că vrem ca guvernanţii să înţeleagă că şi românii au dreptul să călătorească în trenuri noi ca toţi cetăţenii din celelalte ţări ale Uniunii Europene şi pentru ca Guvernul României să folosească fondurile europene existente şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi să facă posibil să avem şi în România infrastructură feroviară care să permită circulaţia trenurilor de călători cu viteze între 160 de Km/h şi 500 Km/h şi trenuri noi de călători care să circule cu viteze între 160 de Km/h şi 500 Km/h şi care să asigure confortul necesar şi temperaturi corespunzătoare unei călătorii cu trenul", se mai spune în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel