Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Protest 10 August. Augustin Lazăr, LOVITURĂ majoră
WhatsApp
Şapte din cele opt documente referitoare la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei au fost declasificate, potrivit unor surse oficiale.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunţa la Parlament anul trecut că Parchetul a solicitat declasificarea raportului ce priveşte evenimentele de la protest.

"Nu cred că poate să spună cineva vreodată că în mod public se poate prezenta o notă de informare. Dacă o informaţie din raport are un caracter clasificat, atunci întregul material trebuie să fie clasificat. La acest moment, avem o solicitare de declasificare din partea Parchetului, aşa că Ministerul Afacerilor Interne va urma procedurile legale în astfel de situaţii, iar rezultatul va fi fie declasificarea, fie declasificarea parţială, fie menţinerea caracterului clasificat actual al documentului. Suntem la începutul acestui proces", a precizat Carmen Dan la dezbaterea moţiunii simple depusă împotriva sa de PNL în Camera Deputaţilor.

Ea a adăugat că a primit, de asemenea, şi o solicitare de declasificare a raportului din partea Comisiei de apărare din Senat.

"Am răspuns că toţi parlamentarii au acces la informaţii secret de serviciu şi că există o lege în acest sens, că odată ce au depus jurământul, au acces la acest nivel de secretizare", a arătat ministrul Carmen Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel