Interval de valabilitate a codului galben de vânt puternic și ninsori viscolite va fi între 23 februarie, ora 20:00 și 24 februarie, ora 08:00. Intensificările vântului și ninsorile viscolite vor afecta în special Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor atinge 70-90 km/h, iar din cauza zăpezii și a viscolului, vizibilitatea va fi redusă.
Cerul va fi temporar noros în special în estul, sud-estul şi centrul ţării. În general vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie în majoritatea zonelor din țară și sub formă de ninsoare la munte și în interiorul arcului carpatic. Codul galben emis vizează intensificările vântului și viscol la altitudini mari.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 grade în estul Transilvaniei și 6 grade pe litoral. Pe suprafețe mici se va forma ceaţă. De asemenea, pe alocuri vor fi condiții de polei.
„În intervalul menționat, la început în Carpații Meridionali și în restul zonei montane, vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70-90 km/h. La altitudini mari, vântul va sufla tare, cu peste 100 km/h, temporar va fi viscol, iar vizibilitatea scăzută. În masivele nordice local ninsorile vor fi moderate cantitativ”, au anunțat meteorologii.
Joi, 24 februarie 2022, chiar dacă vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, vremea se va menține destul de călduroasă pe tot parcursul zilei. Temperaturile vor fi puțin mai scăzute decât în zilele precedente, dar tot peste cele normale pentru această perioadă a anului. Maxima va oscila între 2 și 13 grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor fi cuprinse între -7 și 2 grade Celsius.
Vremea în capitală va fi una plăcută. Condițiile de ploaie sunt reduse, iar vântul nu va fi foarte prezent în viața bucureștenilor. Temperatura maximă nu va depăși 11 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între -4 grade Celsius și -1 grad Celsius.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de est a teritoriului. În această zonă, pe arii restrânse, mai ales ziua vor fi precipitații slabe, în special sub formă de ploaie, iar la munte predominant ninsoare.
Vântul va sufla slab și moderat, cu uşoare intensificări în prima parte a intervalului pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News