Primarul Timișoarei a ținut, vineri, o conferință de presă online în care, printre altele, le-a transmis oamenilor să se păzească de "cei întorși din străinătate care au stricat imaginea României peste hotare", scrie Tion.ro
"Au venit în țară și diverși indivizi care nu sunt demni de respect. Au venit, și eu spun lucrurilor pe nume, indivizi care nu s-au ocupat cu lucruri legale pe unde au fost și acum aici nu au din ce trăi. Știm bine că au existat diverse grupuri de infractori care au furat și au înșelat în fel și chip prin diverse țări, ne-au făcut și o imagine foarte negativă nouă, ca popor.
Mulți dintre ei n-au fost în contact cu noi, ceilalți, mai ales în primii ani după Revoluție, și atunci își închipuiau că așa om fi noi, românii, cum i-au văzut pe aceia, nu foarte mulți, dar suficient de mulți încât să ne creeze această imagine foarte negativă. Aceștia s-au întors, sunt aici, îi și vedem, îi remarcăm ușor. Azi am văzut din mașină cel puțin trei la care sunt convins că nu mă înșel. Au fost și alții, dar acolo poate îi categorisesc eu eronat", a susținut Robu, citat de tion.ro.
"Deja au început jafurile! Păziți-vă, oameni buni! Aceste personaje nu au din ce trăi și, pe măsură ce trece timpul, probabil că își consumă tot ce au agonisit și vor deveni un pericol în societatea noastră. Nu numai Covid-19 este un pericol, avem și persoane care sunt periculoase. Vă rog să vă luați toate măsurile de protecție vizavi de astfel de persoane", a conchis Robu.
VIDEO (declarația este de la minutul 16.50)
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News