Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Portretul migrantului din Italia
WhatsApp
Destinațiile celor care părăsesc Italia sunt Germania și Anglia. Cei mai mulți sunt bărbați, sudici, necăsătoriți...

 

Tot mai mulţi italieni decid să emigreze în străinătate, pentru a găsi de lucru şi condiţii mai bune de viaţă. Sunt în principal bărbaţi, necăsătoriţi şi între 18 şi 34 de ani, iar destinaţiile pe care le preferă sunt Germania şi Regatul Unit.

 

Cei mai mulți provin din Sud, în special din Sicilia, dar şi "fuga" din regiunile din Nord este în creştere.

 

Rezultatul – la 1 ianuarie 2015 – este o creştere cu 3,3% a înscrierilor la Aire faţă de 2014, la un total de 4,6 milioane de persoane. Datele sunt prezentate în Raportul X "Italieni în Lume" al Fundaţiei Migrantes, care evidențiază cele două destinaţii principale: Europa (în 53,9% dintre cazuri) şi America (40,3%). În 2014, în schimb, numărul expatrierilor a fost de 101.297, cu o creştere de 7,6% faţă de 2013 (94.126).

 

Este vorba de un flux în constantă creştere, care în ultimii zece ani s-a amplificat cu 49,3%, trecând de la trei milioane în 2006 la peste patru milioane şi jumătate astăzi.

 


Sursa: Gazeta Românească

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel