Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pompierii, alertați cu privire la miros de fum într-un salon de la UPU Suceava. 5 pacienți evacuați
WhatsApp
Pompierii din Suceava au fost alertați vineri după-amiaza cu privire la faptul că se simte miros de fum într-un salon al Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Suceava.

Potrivit ISU Suceava, dispeceratul pompierilor militari a fost anunțat despre faptul că se simte miros de fum într-un salon (camera de resuscitare) din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

La fața locului s-au deplasat pompieri cu patru autospeciale cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD.

„La fața locului, nu s-a identificat nicio sursă de fum. Împreună cu personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, pompierii militari au evacuat cinci pacienți din zona respectivă. Ulterior, au monitorizat spațiul și instalațiile electrice și de oxigen, fără să fie identificate probleme”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

Conform acestora, este posibil ca mirosul să fi apărut de la emanația ambulanțelor, care erau prezente în număr mare în acel moment pe rampa UPU.

Pompierii au instruit personalul tehnic al spitalului, care va monitoriza în perioada următoare zona respectivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel