„Delegația Europol care a fost la negociere cu PSD ne-a transmis faptul ca liderul partidului Marcel Ciolacu a înțeles problemele polițiștilor, a transmis coaliției că ordonanța de urgență să se modifice, iar de la 1 ianuarie polițiștii să primească tranșa a treia din legea salarizării, iar la prima rectificare bugetare să se aplice integral, iar pensiile militarilor se vor actualiza”, potrivit paginii de Facebook a Europol.
O delegație a Sindicatului EUROPOL a intrat la negocieri cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru drepturile polițiștilor si pensionarilor militari.
Câteva zeci de sindicalişti au venit, vineri, la sediul central al Partidului Social Democrat din Kisellef. Sindicaliştii protestează cu pancarte pe care scrie: „Jos Mafia din Ministerul de Interne”, „Jos Mafia din Poliţia Română”, „Legea Salarizării nu M.A.I este unitară!”
EUROPOL a transmis, într-un comunicat, că „poliţiştii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării”, potrivit Mediafax.
Acțiuni similare au avut loc și în fața sediului PNL.
Acțiunea de protest s-a mutat la Piața Victoriei, acolo unde se discută în ședință drepturile polițiștilor și pensionarilor militari în anul 2022.
Solicitările lor sunt extrem de corecte, iar guvernul are datoria să le rezolve, spune Marcel Ciolacu, după ce s-a întâlnit cu liderii Sindicatului Europol. El precizează că îi va cere ministrului de Interne, Lucian Bode, să găsească soluții pentru solicitările sindicaliștilor.
„Am discutat astăzi cu delegația sindicatelor din Poliție și din Poliția Penitenciară despre îngrijorările privind aplicarea Legii Salarizării Unitare. I-am asigurat că voi duce mesajele lor în Coaliția de guvernare și că voi solicita ministrului Bode să găsească soluții pentru ca tranșa a treia din Legea Salarizării să fie prevăzută în Bugetul pe anul 2022”, transmite Marcel Ciolacu.
El precizează că o să rămână în contact cu reprezentanții sindicatelor pentru a găsi soluții pentru toate problemele cu care se confruntă polițiștii.
„Solicitările lor sunt extrem de corecte, iar guvernul are datoria să le rezolve”, conchide Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News