Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poliţist reţinut împreună cu alţi trei suspecţi. Au furat 300.000 de euro dintr-un seif
WhatsApp
Un poliţist şi alţi trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore în legătură cu furtul a 300.000 de euro dintr-un seif aflat în casa unei femei din Pâncota, care fusese imobilizată în locuinţă.

Reţinerile au avut loc după ce, joi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au efectuat cinci percheziţii domiciliare.

"Poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor criminalişti, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, la imobilele a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, din municipiul Arad şi comuna Şiria. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi, unul fiind agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Pâncota, ar fi asigurat ieşirea din imobil", precizează, vineri, IPJ Arad.

Conform sursei citate, în urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar la domiciliul unuia dintre suspecţi au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Împotriva celor patru, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, ei fiind introduşi în arestul IPJ Arad. Suspecţii vor fi prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă.

Cu privire la agentul de poliţie implicat, în urma punerii în mişcare a acţiunii penale, acesta a fost pus la dispoziţia unităţii, urmând a fi suspendat din funcţie, în situaţia luării faţă de acesta a unei măsuri preventive prevăzute de Codul de procedură penală.

"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad acţionează pentru siguranţa comunităţii şi tragerea la răspundere a tuturor celor care comit infracţiuni, indiferent de calitatea acestora. Instituţia noastră nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale a personalului propriu şi îşi reafirmă determinarea de a acţiona cu echidistanţă şi profesionalism în toate cauzele instrumentate", transmite IPJ.

În noiembrie 2020, poliţiştii arădeni începuseră o anchetă după ce aproximativ 300.000 de euro ar fi fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota. Victima relatase că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel