Accidentul a fost semnalat în urma unui apel la 112, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Cinci din cele 14 persoane aflate în autobuzul răsturnat pe drumul judeţean dintre satele Ostrov şi Dăeni necesită îngrijiri medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu.
„În vehicul, au fost 14 persoane, din care patru adulţi şi un copil de 17 ani necesită îngrijiri medicale. Toţi sunt conştienţi şi stabili”, a menţionat Florentin Daciu.
ISU Delta a fost solicitat în jurul orei 14,00 să intervină la accidentul rutier produs pe drumul judeţean, între localităţile Ostrov şi Dăeni.
La locul producerii accidentului s-au deplasat patru ambulanţe, dintre care două ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare cu punct medical avansat, o autospecială de descarcerare grea, trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi a fost solicitat şi sprijinul elicopterului SMURD, a mai precizat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News