"România este pentru Belgia un partener privilegiat în Europa de est. Această apropiere se traduce prin relaţii umane aprofundate, care unesc cele două ţări. Belgia are pe teritoriul său o comunitate importantă de români, care se ridică la aproximativ 220.000 de cetăţeni, dintre care 30.000 au deja cetăţenie belgiană. Iar la Bruxelles, cetăţenii români reprezintă a doua sau a treia comunitate cea mai importantă, iar integrarea lor în oraşul nostru este armonioasă. Ei sunt mândri să fie români, dar şi belgieni", a arătat aceasta, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul MAE.
Hadja Lahbib a mai precizat că relaţiile economice bilaterale au cunoscut o creştere constantă în ultimii ani şi a remarcat "numărul mare" de investitori belgieni în România. Belgia ocupă locul zece în clasamentul investitorilor străini din România, a menţionat ministrul.
"O companie belgiană să pregăteşte să investească într-o uzină de baterii electrice, la Galaţi. Menţionez şi Sonaca, care a obţinut un contract important cu Airbus şi care doreşte să îşi dezvolte activitatea la Cluj. Ştiu că în prezent există discuţii în derulare între Sonaca şi autorităţile române, pentru a obţine sprijinul necesar. Aceste două proiecte de amploare atrag şi alte proiecte. Mă gândesc la sectorul nuclear, la sectorul hidrogenului offshore sau la sectorul eolian, Belgia având o expertiză clară în aceste domenii. De asemenea, avem şi alte interese reciproce de a consolida colaborarea în aceste domenii şi vom explora în mod clar aceste oportunităţi pe viitor", a spus ea, potrivit Agerpres.
Hadja Lahbib a evidenţiat ajutorul acordat de România unui număr mare de refugiaţi ucraineni şi "rolul important" jucat în crearea coridoarelor de solidaritate din UE. Totodată a menţionat că 245 de militari belgieni s-au aflat în România, în perioada martie-decembrie 2022, pentru amenajarea bazei de la Cincu. Începând din luna iulie, militarii belgieni sunt prezenţi din nou în România, pentru o perioadă de un an, cu rotaţie la fiecare patru luni. De altfel, ministrul român al Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu şi Hadja Lahbib urmează să efectueze o vizită la Cincu.
"Vom continua să sprijinim Ucraina şi populaţia acestei ţări în apărarea teritoriului său, atât timp cât va fi nevoie. Ca ţară vecină a Ucrainei, România se află în prima linie a conflictului. (...) Primul ministru (al Regatului Belgiei, Alexander De Croo, n.r.) în aprilie 2022, cu ocazia vizitei sale, a adresat un mesaj clar populaţiei României, spunând că frontierele clare ale NATO sunt frontierele tuturor statelor membre ale Alianţei. Şi între aliaţi trebuie să apărăm aceste frontiere. Pentru a face acest lucru, Belgia contribuie activ la consolidarea capacităţilor de apărare ale NATO pe teritoriul României", a adăugat Hadja Lahbib.
Ea a reamintit că Belgia va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene din ianuarie 2024 şi a subliniat că ţara sa doreşte să finalizeze dosarele importante înaintea alegerilor europene.
"Belgia doreşte să încurajeze şi o reflecţie aprofundată privind agenda strategică pentru perioada 2024-2029, care va trebui să ţină cont de securitate, apărare, domeniul energiei, autonomia strategică a UE, dar şi de competitivitatea economică. Preşedinţia belgiană va dori să ajute la avansarea discuţiilor privind viitorul UE şi la discuţiile necesare înaintea viitoarelor extinderi ale UE, fie din punct de vedere instituţional, bugetar sau politic. Acesta este un subiect vast care ştiu că îşi va găsi ecoul în România, ţară vecină a Republicii Moldova, candidată la aderarea la UE", a precizat Hadja Lahbib, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News