Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pensiile românilor vor crește cu 12,5 la sută: Coaliția ar fi ajuns la un acord privind majorarea punctului de pensie (surse)
WhatsApp
Coaliția de guvernare ar fi ajuns la un acord privind majorarea punctului de pensie cu 12,5%, potrivit unor surse guvernamentale citate de Antena 3.
Schimbări majore pentru pensionari din Italia: În câțiva ani se va ieși la pensie la 70 de ani! / (pixabay.com)

Discuțiile dintre PNL și PSD pe marginea procentului creșterii pensiilor românilor ar fi ajuns la final. Coaliția a decis o creștere uniformă de 12,5% a punctului de pensie, potrivit unor surse guvernamentale citate de Antena 3.

Discuțiile sunt, încă, în desfășurare.

„Confirmarea va fi făcută de președinții coaliției. Ceea ce pot să vă spun este că anvelopa de 15% este, de asemenea un lucru convenit în coaliție“, a afirmat Marius Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD.

„Cel mai important lucru din această seară este că acum va fi o decizie referitoare la creșterea pensiilor și la creșterea veniturilor pensionarilor“, a adăugat el.

În plus, față de majorarea punctului de pensie, vârstnicii cu pensie de până în 2.000 lei ar urma să primească o sumă suplimentară de 800 lei, iar pensionarii cu pensii cuprinse între 2.000 și 3.000 lei ar putea primi 600 lei. 

Pensiile românilor vor crește cu 12,5 la sută

 

În urma discuțiilor din coaliție, s-ar fi decis și creșterea cu 30% a indemnizației pentru veteranii de război și văduvele de război. Totodată, persoanele cu handicap vor primi a 13-a indemnizație.

Ministrul Muncii a vorbit în Parlament despre calendarul de majorare a pensiilor românilor. Marius Budăi spune că este vorba despre trei propuneri de majorare a pensiilor.  „Partidele care formează coaliția de guvernare au venit cu mai multe propuneri, așa că avem majorare cu 6,2%, 11,9% sau 15%“, a afirmat, astăzi, ministrul de resort.

Potrivit calculelor PNL, pentru o indexare nediferenţiată a punctului de pensie cu 15%, impactul bugetar ar fi undeva la 18 miliarde de lei.

 

Vezi și: Când se vor plăti pensiile majorate. Preşedintele Casei de Pensii: "Avem nevoie de legislație"

 

Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii, a vorbit despre plata pensiilor majorate din ianuarie 2023 și a oferit toate informațiile necesare despre cuantum, legislație și inechități în privința stagiilor de cotizare. 

Întrebat într-o emisiune la Antena 3 CNN care este situaţia dosarelor de pensii introduse în sistem, preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a spus:

"Avem 4,7 milioane de dosare în plată și în momentul de față ne apropiem de un procent de 70 %, adică 3.160.000  de dosare în momentul de față sunt digitalizate. Dar nu este vorba numai de digitalizare, este vorba de acest proces de evaluare a dosarelor de pensii care se face în baza Legii 127. Mai precis, este vorba despre articolul 157 aliniatul 2, care a fost ulterior completat ca act normativ prin ordin de ministru, respectiv ordinul 487/2021 care a intrat în vigoare în 18 iunie şi prin care urmărim acest proces de evaluare a dosarelor de pensii. În principal, această procedură urmărește ca stagiile de cotizare ale fiecărui pensionar să fie foarte clar evidențiate, și anume în stagii de cotizare contributive, stații de cotizare asimilate și stagii de cotizare necontributive.

De ce spun lucrul acesta și este foarte important, pentru că dacă avem această bază de date cu evidențierea foarte clară a acestor stagii de cotizare, putem efectiv să aplicăm noua lege a pensiilor, care iar va avea o componentă foarte importanță, esențială, zic eu, și anume contributivitatea, astfel încât să se ia în calcul efectiv aceste stagii pe care le vom avea foarte clar evidențiate. Este vorba de ultimii 20 de ani în care s-au adunat aceste inechități, în sensul că avem pensionari în plată care au ieșit la pensie pe legislații diferite la momentele respective și avem pensionari cu cuantumuri diferite în plată și având același stagiu de cotizare care este, de fapt, cea mai importantă inechitate”, a spus Baciu la Antena 3 CNN.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel