Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru români din Austria au înființat 11 asociații și au primit ilegal peste 300 000 euro. Unul din ei se plânge că n-are ce mânca
WhatsApp
320 000 de euro este suma care ar fi fost fraudată de la statul austriac de patru români care au înființat nu mai puțin de 11 organizații. 

Un nou caz de fraudă legat de ajutoarele oferite în timpul pandemiei de coronavirus agită capitala Austriei și implică patru cetățeni români stabiliți la Viena.

Aceștia sunt acuzați că au înființat unsprezece asociații sportive și culturale fictive pentru a obține ilegal fonduri destinate organizațiilor non-profit. Procesul, inițiat pentru a clarifica situația, a fost amânat, însă se așteaptă să fie reluat în curând.

Peste 50 de cereri de finanțare

 

Conform rechizitoriului, între primăvara anului 2020 și vara anului 2022, cei patru români au depus 56 de cereri de finanțare din partea fondului NPO, care avea ca scop sprijinirea organizațiilor afectate de criza pandemică. Din suma totală solicitată, se estimează că aproximativ 320.000 de euro au fost transferați în conturile personale ale inculpaților, o parte considerabilă din banii ce ar fi trebuit folosiți în beneficiul cluburilor fictive.

În fața instanței, inculpații au declarat că sunt nevinovați și au susținut că asociațiile create nu erau fictive și că banii obținuți au fost utilizați în interesul acestora. Totuși, detaliile din dosar contrazic aceste afirmații, fiind dezvăluit faptul că majoritatea cluburilor înființate aveau legături cu fotbalul, dar erau necunoscute Asociației de Fotbal din Viena.

În plus, un club dedicat competițiilor de modelilng pentru femei necăsătorite nu a mai avut activitate de ani buni, din 2018.

Scandal în sala de judecată. Soția unui inculpat spune că n-a venit din cauza foamei la proces 

 

Un moment tensionat a marcat ședința recentă a procesului, când principalul inculpat, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a făcut scandal  și a fost expulzat din sala de judecată. Soția sa, în vârstă de 55 de ani, nu s-a prezentat la tribunal, invocând probleme personale, printre care și lipsa hranei. Se pare că cei doi, aflați în proces de divorț, sunt principalii inițiatori ai schemei frauduloase, în care au fost implicate și alte două persoane, care nu au oferit încă nicio declarație oficială în fața instanței.

Deși procesul a fost amânat din cauza acestor incidente, autoritățile așteaptă reluarea audierilor în viitorul apropiat, când vor fi aduse noi probe și mărturii care să clarifice amploarea fraudei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel