Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patriarhul Daniel refuză să spună dacă s-a vaccinat
WhatsApp
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a fost întrebat luni dacă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a vaccinat. „Părinte Patriarh Daniel este, ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal”, a răspuns Bănescu.
Patriarhul Daniel, despre românii din diaspora Să-i ţinem în comuniune românească pe aceşti fii şi fiice ale patriei

Vasile Bănescu a fost întrebat, în contextul răspunsului dat la solicitarea lui Dan Barna ca premierul Cîțu să înceapă un dialog cu Biserica Ortodoxă pentru a deveni partener pentru vaccinare, dacă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a vaccinat.

„Părinte Patriarh Daniel este, ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal, care s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său și care a reflectat la . Dacă va decide să se vaccineze, așa cum am mai comunicat, Patriarhia Română va anunța public lucrul acesta”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Patriarhul Daniel este favorabil vaccinării

 

Dincolo de aceste aspecte ce țin de registrul unor decizii firesc personale, Poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind constant necesitatea respectării principiilor de natură etică, a adăugat Bănescu.

„Vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni. În acest sens, nu în altul, Biserica rămâne implicată în firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la vaccinare. Opțiunea pentru vaccinare trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremismelor”, a mai spus Vasile Bănescu, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel