Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Părintele Necula, mesaj pentru Dragnea: „Iisus nu s-ar fi plâns că are dosar politic”
WhatsApp
Părintele Constantin Necula a intrat în direct la matinalul Digi FM , unde a povestit ce înseamnă de fapt Vinerea Mare, trădarea lui Iuda și că ar trebui să ne asumăm greșelile pe care le facem și să nu ne plângem. „Mântuitorul nu s-ar fi plâns că i s-a făcut dosar politic”, a spus părintele.

„Există segmente în viață în care jertfim totul și primim foarte puțin înapoi sau suntem loviți înapoi cu nerecunoștință. Cred că cei care își asumă în Hristos suferința merg mai departe cu bucurie și cu drag. Mântuitorul nu s-ar fi plâns, de exemplu, că i s-a făcut dosar politic. Și-ar fi asumat până la capăt.

Ca om al lui Dumnezeu nu te poți apăra, trebuie să vezi unde ai greșit, să înveți și mergi mai departe. Noi interpretăm că ar fi fost un dosar politic între Roma și Ierusalim. Atunci când te judecă nejudecătorii, asumi și mergi până la capăt. Gândește-te la patimile celor din penitenciarele comuniste, care nici măcar nu au avut hotărâre de executare sau de arestare și au stat nejudecați cu anii, în penitenciare. Ei seamănă cu Hristos. Nu se smiorcăie.", a povestit părintele Constantin Necula, în matinalul Digi FM.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel