Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Panică într-un avion care zbura spre Londra. A început să iasă fum imediat ce a decolat de pe aeroportul Otopeni
WhatsApp
Au fost momente de groază într-un avion al companiei de zbor Ryanair, care zbura spre Londra.
captura video Digi 24

Interiorul aeronavei s-a umplut de fum gros la puţin timp după ce a decolat de la aeroportul Otopeni, din Bucureşti.

Potrivit Mediafax, aeronava a revenit pe aeroportul Otopeni în jurul orei 12 după ce a survolat o oră Bucureștiul. Avionul și-a amânat decolarea cu trei ore. Pasagerii spun că la bord au fost degajări de fum.

Un avion Ryanair a decolat la 10:56 spre Londra, decolarea fiind programată inițial la 6:40. După decolare a anunțat că va reveni pe aeroport și a aterizat la 12:11 pe Otopeni, după ce survolat spațiul aerian din apropierea Bucureștiului pentru a consuma combustibil. În aeronavă se aflau 169 de pasageri, potrivit informațiilor Mediafax.

Un pasager a postat pe pagina sa de Facebook, că în timpul survolării în avion au fost emanații de fum. Acesta a mai specificat că în cele trei ore de așteptare până la decolare nu a primit nicio sticlă de apă din partea personalului.

Un alt pasager a delcarat, în direct la Digi24, că au primit nişte explicaţii privind incidentul abia când fumul a început să dispară.

"Suntem încă în aeroport. Aşteptăm să vedem ce putem face.

Fumul am înţeles că vedea de la un lichid de degivrare care a intrat în motor din cauza neglijenţei echipei de la sol.

Ne-am speriat toţi. După ce a început să se reducă fumul au început să ne dea explicaţii. Dar in timpul acela, nu", a declarat o pasageră, la Digi24.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel