Cercetătorii au comparat comportamentul angajaților în două perioade de 8 săptămâni, înainte și după perioada de blocaj din cauza Covid-19. Privind e-mailurile și datele întâlnirilor, grupul a calculat că ziua de muncă este cu 48,5 minute mai mare, numărul de întâlniri a crescut cu aproximativ 13%, iar oamenii au trimis în medie cu 1,4 mai multe e-mailuri.
În câteva orașe, cum ar fi Los Angeles și Chicago, durata medie a zilei de muncă a revenit la nivelurile sale pre-pandemice. Dar zilele de muncă mai lungi au persistat în New York, San Jose și cea mai mare parte a Europei până în mai.
„Oamenii și-au ajustat modelele de lucru”, a spus Jeff Polzer, profesor în departamentul de comportament organizațional la Harvard Business School, unul dintre cei cinci coautori ai studiului.
Pe parcursul celor două luni, au existat și părți bune: întâlnirile suplimentare au fost mai scurte, conform analizei cercetătorilor de la Harvard Business School și Universitatea New York. Studiul a fost publicat de Biroul Național al Relațiilor Economice în luna iulie.
Companiile studiază impactul lucrului forțat de acasă asupra productivității, moralului, culturii, costurilor și altor factori pentru a determina modul în care își pot modifica practicile. Alte rezultate arată că că oamenii au lucrat trei ore în plus în S.U.A. și s-au conetat la ore ciudate, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News