Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Osemintele Reginei mamă Elena a României, REPATRIATE vineri
WhatsApp
Rămășițele pământești ale Reginei mamă Elena vor fi repatriate vineri, pentru ca aceasta să fie reînhumată sâmbătă la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai I. 

Regina Elena a murit la Lausanne, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.

Vineri, la ora 11.00, la Aeroportul Internațional Otopeni, o aeronavă a Forțelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena. La aeroport va avea loc un ceremonial militar și religios, la care vor fi prezenți principesa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai corpului diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie.

La ora 11.45, cortegiul funerar va pleca de la Aeroportul Internațional Otopeni la Palatul Elisabeta. Între orele 12.00 - 12.45, sicriul va fi depus în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, unde Familia Regală se va reculege la catafalc.

Principesa Margareta dorește ca, în mod simbolic, "sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al Casei regale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel