Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche - I.T.P.F. Timişoara au depistat opt persoane, provenite din Afganistan, care au încercat să intre în ţara noastră din Serbia. Aceștia au încercat să traverseze fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile cu motor.
Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 18.11.2021, în jurul orei 09.00, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche, județul Caraş Severin, a avut loc o acțiune privind prevenirea și combaterea migrației ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în urma acestei acțiuni, polițiștii de frontieră, au depistat pe malul românesc al Dunării, opt persoane străine, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Imediat, cei opt migranți afgani, au fost conduși la Spitalul orăşenesc Moldova Nouă unde li s-a făcut triajul epidemiologic şi apoi la sediul sectorului pentru verificări.
În urma cercetărilor desfășurate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt o familie din Afganistan, (mamă, tată și patru copii minori) și alți doi conaționali. Cei opt cetăţeni străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România cu o ambarcaţiune gonflabilă cu motor.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă, în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea parchetului de pe lângă judecătoria Moldova Nouă, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun, informează Poliția de Frontieră.
În ultimele zile, polițiștii de frontieră au depistat tot mai mulți migranți afgani pe teritoriul țării noastre. Astfel, recent, un şofer de TIR care efectua un transport de marfă în Germania a depistat că în remorcă erau ascunşi migranţi, el auzind zgomote în timp ce stătea în coloană pentru controlul de frontieră.
Șoferul de TIR efectua un transport de marfă în Germania. Acesta a depistat că în remorcă erau ascunşi migranţi, el auzind zgomote în timp ce stătea în coloană pentru controlul de frontieră. Imediat după ce a făcut această descoperire, șoferul a alertat autorităţile, a informat Poliţia de Frontieră Arad, potrivit Agerpres. Incidentul a avut loc la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Camionul șoferului transporta confecţii metalice la o societate comercială din Germania, însă bărbatul a auzit din cabina sa zgomote venind din interiorul remorcii.
"Şoferul a declarat că în timp ce se afla în coloana de automarfare a auzit zgomote din compartimentul pentru marfă, astfel că, în urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi printre confecţiile metalice, trei cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 de ani, solicitanţi de azil în ţară noastră", se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Arad.
În acest caz, migranţii ar putea fi cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News