Din primele informații, se pare că bărbatul ar fi făcut un infarct și era cunoscut cu probleme cardiace.
În prezent, Claudiu Bejan era director la Secretariatul General al Guvernului. Anterior a fost consilier al ministrului Justiției, Ana Birchall.
Claudiu Bejan era membru al Clubului Rotary, o organizație de oameni de afaceri și specialiști, reuniți pe plan mondial, care oferă ajutor umanitar, mai spus sursele pentru Gândul.ro.
Claudiu Cătălin Bejan a fost director general al Adminstraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) începând cu 2013 până în 2016, când s-a pensionat. Acesta primea lunar o pensie de aproximativ 12.3000 de lei, potrivit declarației de avere.
Ministrul Justiției de atunci, Raluca Prună, i-a cerut la începutul anului 2016 demisia, în contextul inflației de cărți scrise în penitenciare, însă acesta a refuzat să plece de la conducerea ANP.
Înainte de a conduce ANP, din februarie 2010 până în mai 2012 a fost director adjunct la Penitenciarul Poarta Albă.
Anterior, Claudiu Bejan a fost director al Direcţiei Reintregrare Socială din ANP (septembrie 2008 – ianuarie 2010), director adjunct la Penitenciarul Poarta Albă (septembrie 2007- august 2008) şi director al aceluiaşi penitenciar, din noiembrie 2002 până în august 2007.
Bejan şi-a început cariera ca ofiţer instructor, în septembrie 1995, la Penitenciarul Slobozia, de unde, în mai 1997 a ajuns la ANP pe un post de consilier juridic, pe care l-a ocupat până în octombrie 2002.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News