Fostul director CFR Călători, Iosif Szentes, i-a spus, în aprilie 2017, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, chiar în biroul acestuia, că i s-ar fi oferit o șpagă de 500.000 de euro pe care a refuzat-o, potrivit unor înregistrări audio difuzate duminică seara de B1Tv. Până acum însă nici o reacție oficială la această dezvăluire. Jurnalista Oana Stănciulescu spune că acest lucru înseamnă, de fapt, disoluția instituțiilor statului.
"Duminică am fost cu toții martorii unei discuții halucinante care a avut loc în biroul unui demnitar al statului român, fără ca acesta să clipească măcar, fără ca acesta să fie speriat, oripilat, îngrijorat. Firescul cu care s-a vorbit în biroul ministrul Transporturilor despre o posibilă șpagă de 500.000 de euro este absolut îngrijorător. Să nu sari de pe scaunul de ministru al Transporturilor la o așa informație poate să însemne că ți se pare normală discuția. Dar nu doar reacția ministrului Răzvan Cuc este halucinantă, ci și lipsa de reacție a șefei lui, primul ministru Viorica Dăncilă. Aceasta nu a scos niciun sunet, deși au trecut două zile de atunci. În schimb, a reacționat imediat când purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Sănătate a vorbit prostii. Era un subiect populist, fără implicații majore. Ce să înțelegem de aici, că pe Dăncilă nu o deranjează faptul că în biroul unui ministru se vorbește despre o posibilă șpagă de o jumătate de milion de euro? O întrebare la care mai așteptăm răspuns, poate după desemnarea ei ca mare candidat PSD la alegerile prezidențiale din toamnă. Sigur, este de remarcat și lipsa DNA din această poveste. Unde sunt procurorii? Poate nu se uită la TV, dar ar putea citi revista presei. Sau poate faimosul procuror general Bogdan Licu le dă un telefon să se autosesizeze", a spus Oana Stănciuescu pentru STIRIDIASPORA.
Potrivit înregistrării difuzate de B1, Iosif Szentes, director CFR Călători la acea vreme, i-a spus lui Cuc că se fac presiuni mari pentru îndepărtarea sa din funcție. El l-a informat pe ministru că persoana care urma să-i ia locul, Valentin Dorobanțu, e un personaj controversat, implicat în mai multe scandaluri.
Răzvan Cuc îi spune că nu are ce face, deoarece decizia fusese luată de cineva de sus.
Szentes îi aduce la cunoștință că nu a acceptat șpaga de 500.000 de euro oferită.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News