Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Oana Stănciulescu: Autoritățile au liber la CRIME împotriva umanității?
WhatsApp
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis miercuri restituirea dosarului Mineriadei la Parchetul Militar, fiind anulate ordinele de punere sub acuzație a inculpaților și toate probele din rechizitoriu. Jurnalista Oana Stănciulescu spune că este o rușine națională faptul că după 30 de ani nu s-a soluționat dosaarul în instanță.

Oana Stănciulescu susține că în cazul în care nu vor exista vinovați pentru morții de la Minieriadă, înseamnă că semnalul transmis autorităților este de liber la crimă împotriva propriului popor.

Este o zi foarte tristă pentru România democratică. În schimb, autoritățile se pot bucura. Crimele împotriva poporului nu sunt pedepsite în România. Cu această ocazie, aautoritățile pot să înțeleagă că au liber la astfel de acțiuni fără să se lase cu repercursiuni.  Ar putea să înțeleaagă că dacă, Doamne ferește, pe 10 august, protestul Diasporei din Piața Victoriei s-ar fi lăsat cu morți, nimeni n-ar fi plătit, jandarmeria ar fi putut să posteze cântece de petrecere pe rețelele de socializare, iar ministrul de Interne să comande și alte acțiuni. Nu știu cine este de vină pentru faptul că dosarul nu fost instrumentat corect, pentru că a fost ținut doi ani de magistrați, c și când nu trecuse destul de mult timp. Probbail că toți sunt de vină, iar pentru asta trebuie să le fie rușine. E o rușine națională. Într-un stat cu adevărat democratic nu s-ar fi întâmplat așa ceva, este specvific dictaturilor. O zi neagră, a declarat pentru stiridiaspora.ro jurnalista Oana Stănciulescu.

Dosarul Mineriadei a stat din 2017 în Cameră preliminară la instanța supremă.vProcurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul "Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990" şi au dispus trimiterea în instanță a cauzei, în care sunt judecate 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Foto- TVR
[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel