"Ce căuta Ilie Balaci în club la vârsta lui?
Citesc cu stupoare pe internet diferite opinii ale unor jurnaliști vechi despre moartea lui Ilie Balaci. M-aș opri doar la două idei care se desprind din postările lor.
Una dintre acestea este că Ilie a băut cât a vrut, a fumat ca un turc și, auzi obrăznicie, a petrecut în club până la ora 4 dimineața chiar și înainte să moară, când la vârsta lui n-ar fi trebuit să iasă din casă după ce se întunecă.
Adică la 62 de ani, când te caută moartea pe acasă, tu te duci în oraș să petreci …
Și când ai toate aceste date, de ce să te mai miri că a murit? Și, mai grav, să-și pui și întrebări despre cât de bine a fost tratat Ilie Balaci? Ce vină să aibă medicii care nu au știut să-l salveze dacă el nu a vrut să se salveze și a continuat să petreacă? Doar a spus și fata lui că se aștepta să moară tânăr. Dacă în România nu mori sănătos atunci vina îți aparține în întregime … Starurile rock care s-au drogat și au băut în tinerețea lor, în România nu ar avea nicio șansă.
A doua bazaconie pe care am auzit-o azi este că așa a vrut Dumnezeu. Dacă așa a vrut Dumnezeu, atunci asta este. Dar oare dacă I se făcea rău în Germania și era salvat, Dumnezeu ce zicea?", scrie jurnalista pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News