Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O tânără a născut în ambulanță, între Roșiorii de Vede și Alexandria, asistată de paramedicii SMURD
WhatsApp
O tânără din Roșiorii de Vede a născut în ambulanța SMURD, pe drum, asistată de paramedici.

În drum spre Spitalul Județean din municipiul Alexandria, unei tinere din Roșiorii de Vede i s-a declanșat travaliul, paramedicii SMURD fiind nevoiți să întrerupă deplasarea și să o ajute să aducă pe lume o fetiță perfect sănătoasă, anunță IGSU.

În drum spre spital, tinerei mame i s-a declanșat travaliul, paramedicii SMURD fiind nevoiți să întrerupă deplasarea și să o ajute să aducă pe lume o fetiță perfect sănătoasă, anunță, pe Facebook, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

„Este prima dată când un echipaj SMURD Roșiorii de Vede asistă la o naştere, motiv pentru care suntem bucuroși că noi am avut norocul să fim primii, iar totul să se termine cu bine pentru mamă şi pentru copilaş. Să le dea Dumnezeu sănătate”, au precizat cei trei paramedici, potrivit Mediafax.

Plutonier major Bodil Marius, plutonier major Gărgăriță Florin și plutonier major Drăghici Marius au intervenit astăzi pentru preluarea unei femei gravide, în vârstă de 28 de ani, care acuza dureri specifice nașterii, pentru fi transportată la Spitalul Județean din municipiul Alexandria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel