Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O româncă și copiii săi, la un pas să ardă de vii: Casa în care stăteau, stropită cu benzină și incendiată de iubitul femeii
WhatsApp
Un bărbat s-a ales cu o pedeapsă de 7 ani și 6 luni de pușcărie , după ce a fost acuzat că a incendiat casa iubitei sale. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Vasile Marian D. la închisoare tentativă de omor, după ce a încercat să-și ucidă fosta iubită și pe copiii ei, incendiindu-le locuința.

Scene demne de filmele de groază, petrecute în județul Iași! O tânără din Iași și cei doi copii ai săi, la un pas să ardă de vii! Casa în care se aflau a fost stropită din belșug cu benzină și incendiată. Culmea, agresorul era chiar iubitul ieșencei! Acum, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Vasile Marian D. la 7 ani și 6 luni de pușcărie, pentru tentativă de omor.

„Instanța ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză”, au precizat magistrații ieșeni. Sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

O româncă și copiii săi, la un pas să ardă de vii

 

Procesul ieșeanului Vasile Marian D. a început pe data de 28 decembrie 2020. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași l-au trimis în judecată pe individ sub acuzația de tentativă de omor. Asta, după ce ieșeanul a fost reținut și, mai apoi, arestat preventiv, de pe data de 8 noiembrie 2020, la zi.

Așadar, Vasile Marian D. a intrat în vizorul anchetatorilor la începutul lunii noiembrie 2020. De altfel, atunci, individul a și ajuns după gratii. Astfel, judecătorii ieșeni au admis propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele lui D., pentru tentativă de omor. 

„Instanța admite în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Ia față de inculpatul Vasile Marian D., cercetat pentru săvârșirea tentativei de omor asupra unui membru de familie și furt calificat, măsura arestării preventive. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului”, au menționat judecătorii din cadrul Tribunalului Iași.

Casa în care stăteau, stropită cu benzină și incendiată de iubitul femeii

 

Anchetatorii au arătat că, în urmă cu câteva luni, între individ și iubita sa a avut loc un conflict spontan. Potrivit procurorilor, o tânără din județul Iași și cei doi copii ai săi au fost la un pas să ardă de vii după ce casa în care locuiau a fost incendiată. În noaptea de 6 spre 7 noiembrie 2020, în satul și comuna Tomești avea să se dea alarma. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la locul incendiului, iar lupta cu flăcările a început imediat. După zeci de minute, pompierii au reușit să lichideze incendiul, dar, din păcate, nu au reușit să salveze mare lucru din casă, potrivit BZI.

Pe de altă parte, polițiștii ieșeni au demarat cercetările. La scurt timp, oamenii legii au ajuns la Vasile Marian D.. Anchetatorii l-au dus pe individ la audieri. Așadar, procurorii l-au reținut pe ieșean pentru 24 de ore. Mai apoi, individul a fost dus în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel